Noutăți

Pe unde am fost, ce am aflat și ce branduri am lansat

Unul dintre cei mai iubiți artiști ai Greciei moderne vine pentru prima dată în Piața Constituției din București! Nikos Vertis, cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și hiturile care au cucerit milioane de inimi în întreaga lume, va urca pe scena Unforgettable Festival 2025, joi, 11 septembrie 2025, pentru o seară
Mall Moldova se pregătește pentru momentul inaugurării. În mai puțin de o lună, locuitorii din întreaga regiune a Moldovei: Iași, Neamț, Bacău, Suceava, Botoșani și Vaslui, dar și cei din Republica Moldova, se vor putea bucura de cea mai nouă destinație de shopping și entertainment.
După succesul înregistrat la prima ediție a expoziției auto-moto, DROPDOWN, cel mai așteptat eveniment auto al anului, anunță cea de-a doua ediție, în perioada 29-30 iunie. Expoziția se va desfășura în cel mai mare centru expozițional din România, Pavilionul B2, de la Romexpo, iar caii putere vor fi turați la
Lansare aplicație eduKiwi School. Platformă dedicată elevilor și părinților.